Fotbal: Rednic nu este o soluţie „ieftină” pentru Standard Liege, a spus directorul sportiv Wilmots

Data:

Mircea Rednic este „un antrenor foarte bun” şi nu reprezintă o soluţie „ieftină” pentru Standard Liege, a declarat joi directorul sportiv al acestui club belgian de fotbal, Marc Wilmots, la prezentarea oficială a tehnicianului român, informează radioteleviziunea RTBF şi site-ul sudinfo.be.

În timp ce multe nume au circulat în presă în ultimele săptămâni, conducerea grupării din Liege a ales în cele din urmă un fost jucător şi antrenor al echipei. Mircea Rednic a îmbrăcat între 1991 şi 1996 tricoul lui Standard şi a pregătit această formaţie în sezonul 2012-2013.

„Eu şi Mircea am petrecut câţiva ani împreună, iar el nu s-a schimbat. Este mereu acelaşi. Presa a vorbit despre o mulţime de nume de potenţiali antrenori, dar pentru mine a fost clar: l-am avut la telefon, iar cu viziunea lui despre fotbal, despre academie, despre lansarea tinerilor jucători şi cu experienţa lui, era exact profilul pe care mi-l doream. Unii au susţinut că este o soluţie Ťieftinăť, ceea ce este fals, pentru că am exact acelaşi buget pe care l-am avut pentru Ivan Leko (fostul antrenor al lui Standard – n. r.). Dacă este aici, este pentru că ştiu că este un antrenor foarte bun, a dovedit asta la multe cluburi. Sunt sigur că este omul potrivit pentru a ne ajuta să realizăm proiectul nostru”, a afirmat Wilmots, fost coechipier al lui Rednic la formaţia belgiană.

„De ce am ales un antrenor experimentat? Mircea spune că este un risc să-l aleg, dar cred că ar fi fost mai riscant cu un tânăr. M-am identificat cu el; este uman, muncitor şi disciplinat. Nu sunt sigur că un antrenor tânăr era un lucru bun în acel moment”, a adăugat oficialul grupării valone.

„Mircea nu a cerut nicio garanţie financiară. Ne ocupăm de partea sportivă, el de teren, iar eu de transferuri”, a spus Wilmots, fost selecţioner al naţionalei Belgiei.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Iga Swiatek, prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek este prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA), dotat cu...

Alcaraz va debuta contra veteranului Fognini la Wimbledon

Tragerea la sorţi a turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, efectuată vineri, l-a desemnat pe...

Posibil duel Coco Gauff – Iga Swiatek în sferturi de finală la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, locul 2 mondial, recenta laureată de la Roland Garros, ar putea s-o...

F1: Max Verstappen se declară bucuros de o posibilă colaborare cu Sebastian Vettel la Red Bull

Pilotul olandez Max Verstappen, campionul mondial en titre din Formula 1, a declarat, recent, că îl va primi...
OSZAR »